avram iancu - 10 septembrie 1872: Moare, Avram Iancu

10 septembrie 1872: Moare, Avram Iancu

Avram Iancu a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist.

Iancu a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania.

A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849. Avram Iancu a comandat armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, că după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele.

Avram Iancu

Avram Iancu s-a născut în Munții Apuseni într-o familie de țărani moți înstăriți. Fratele bunicului lui Avram Iancu a fost Horea.

Avram Iancu a urmat școala primară în satul natal, în crângul Târsa, unde l-a avut învățător pe Mihai Gomboș fiind apoi mutat de părinți la Poiana Vadului și Câmpen.

A absolvit la vârsta de 13 ani.

Gimnaziul l-a urmat începând cu anul 1837 la Zlatna si a absolvit în anul 1841. S-a înscris apoi la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj.

În anul 1846 a încercat să ocupe o funcție administrativă. A solicitat să fie primit într-o slujbă de practicant fără salariu. Cererea sa a fost respinsă de guvernul din Cluj. Avram Iancu provenea dintr-o familie de iobagi. Doar nobililor le erau aprobate asemenea funcții.

S-a înscris apoi cancelist la Târgu Mureș, la Tabla Regească care reprezenra Curtea de Apel a Transilvaniei.

Își ia examenul de avocat în martie 1848.

În aceasta perioada i-a cunoscut pe cei mai mulți dintre tinerii români care aveau să îi fie camarazi de luptă în timpul Războiului Național din Transilvania: Nicolae Bârlea, Iacob Bologa, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Vasile Fodor, Iosif Hodoș, Ilie Măcelariu, Florian Micaș, Alexandru Papiu-Ilarian, Ioan Oros, Ioan Pinciu, Dionisie Pop Marțian, Samuil Poruțiu, Nicolae Solomon, Iosif Sterca-Șuluțiu, Dionisie Tobias, Amos Tordășianu.Tot în această perioadă îl cunoaște pe Nicolae Vlăduțiu, viitor prefect de legiune și pe Nicolae Mureșan, viitor tribun.

În preajma izbucnirii revoluției pașoptiste maghiare din Ungaria și Transilvania, în luna martie 1848, Avram Iancu se găsea cancelist la Târgu Mureș, alături alte câteva zeci de tineri români.

Primele informații despre revoluția de la Viena au ajuns în Transilvania la 21 martie 1848 prin intermediul ziarelor din Pesta.

La 22 martie, canceliștii din Târgu Mureș, 200 de tineri de toate naționalitățile, au adresat împăratului austriac un memoriu.

Acesta a fost prezentat la 24 martie primarului orașului Târgu Mureș.

La 25 martie, tineretul maghiar din Târgu Mureș a organizat o manifestație patriotică, invitați fiind și canceliștii români.

Obiectivul principal al tineretului maghiar era „uniunea cu patria soră” și abia după aceea eliberarea maselor largi din jugul șerbiei.

Inițial și tinerii români au fost de acord cu principiile libertăților proclamate de revoluția ungară. Au precizat totusi următoarele, prin glasul lui Alexandru Papiu-Ilarian:

„Ca român, semnez petiția cu condiția ca, în cazul când s-ar realiza drepturile poporului și egalitatea sa, să se asigure tuturor națiunilor de limbă felurită din Transilvania și Ungaria existența națională și limba maternă, iar eliberarea din iobăgie să se îndeplinească fără nici o despăgubire bănească, deoarece țăranii au plătit destul, chiar prea mult, timp de mai multe secole, de când nobilii le uzurpă nu numai drepturile civile, ci și pe cele sacre umane.”
— Dragomir, op. cit.

Replica primită de Poruțiu din partea scriitorului maghiar Urházy, reprezentant de seamă al generației tinere este sugestivă: „Domnia-ta ai semnat doar uniunea! Domnia-ta, concetățene Poruțiu, ești de-acum ungur!”

La această manifestare a fost prezent și Avram Iancu. Jigniți de insistența cu care tinerii români își apără opiniile, tinerii maghiari îi vor supraveghea cu mare atenție pe Iancu și pe colegii săi.

La 1 aprilie 1848, Iancu, alături de alți tineri români a sosit la Blaj.

Aici a luat parte la consfătuirea politică.

De la Blaj, Avram Iancu a plecat în munți, la moții săi, unde a ajuns la 6 aprilie.

Atunci s-a desfășurat adunarea românilor de la Câmpeni, iar în zilele următoare a luat parte la întrunirile convocate de Simion Balint și Ioan Buteanu. Au fost convocate întruniri ale poporului la Abrud, Câmpeni și Bistra, pentru a se dezbate punctele unui memoriu care urma să fie remis guvernului.

Avram Iancu contribuie la aceste adunări prin informațiile aduse de la Blaj.

Avram Iancu, împreună cu Simion Balint, au mers prin satele de mai sus de Câmpeni, pe Râul Mare și Râul Mic, pentru a sta de vorbă și a mobiliza oamenii pentru acțiune politică.

Avram Iancu a fost catalogat de către guvern drept „primejdios” și s-a ordonat arestarea lui.

A scapat de arestare deoarece guvernul nu emisese ordinul de arestare.

La Targu Mures, Avram Iancu, a discutat cu președintele Curții de Apel, apoi s-a întors urgent spre casă, făcând pe drum un singur popas, la Blaj, unde s-a pus la curent cu deciziile politice ale fruntașilor români.

În scurt timp, el a adresat moților săi următorul apel:

„Cereți vârtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani în brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pământul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta, cu atât mai mult că l-ați plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru și pentru el s-a vărsat sângele strămoșilor voștri… Să caute de aceea cu toții a se uni cu poporul, declarând fără sfială ungurilor că nu se odihnesc până ce nu se va recunoaște prin lege națiunea română și până ce nu va fi reprezentată în dietă, pentru a putea judeca în ce chip și sub ce condiții să se unească cu Țara Ungurească”
— Dragomir, op. cit

Ulterior autoritățile ungare din Transilvania au declarat starea de asediu. Au început să ridice spânzurători prin satele românești, pentru a-i intimida pe români și a-i determina să nu participe la Adunarea Națională de la Blaj din 30 aprilie.

Coloanele de țărani români au încercat să fie oprite prin diferite metode: amplasarea de trupe pe traseul acestora, interdicția de a trece podurile, confiscarea tuturor ambarcațiunilor cu care se puteau trece râurile, etc.

Întrunirea românilor din duminica Tomii s-a ținut fără aprobarea guvernatorului Transilvaniei.

Fruntașii români au formulat revendicările românești și au discutat programul adunării naționale.

La Adunarea Națională de la Blaj din 30 aprilie 1848, Avram Iancu a participat, alături de Ioan Buteanu, în fruntea a 2.000 moți.

A fost primit cu entuziasm de românii prezenți la adunare.

Iancu, Buteanu și Papiu-Ilarian au prezentat revendicările românești.

Reprezentanții autorității publice veniți să citească ordinul de dizolvare a adunării au fost nevoiți să le acorde celor trei tribuni certificate de bună purtare și asigurarea că nu vor suporta consecințe ulterioare.

Lozinca sub care Iancu a mobilizat oamenii era „Voi sunteți poporul!”.

Dupa intoarcerea in munți, Iancu a început să mobilizeze românii pentru participarea la a doua Adunare Națională de la Blaj, programată pentru 15 mai 1848.

Moții au încetat din proprie inițiativă să se mai considere iobagi.

Au refuzat să mai presteze slujbe iobăgești și să mai plătească taxele urbariale.

La Marea Adunare Națională de la Blaj din 15 mai 1848, Avra Iancu a participat în fruntea a 10.000 de moți, organizați și disciplinați militărește.

Iancu a sosit la Blaj în data de 15 mai.

A luat parte la toate discuțiile in timp ce moții săi au asigurat paza și ordinea adunării.

La adunare au participat zeci de mii de țărani români, precum și revoluționari moldoveni și munteni.

Avram Iancu a vorbit românilor despre revendicările națiunii române din Transilvania.

La această adunare s-a decis trimiterea a două delegații românești. Una a mers la Viena, pentru a prezenta împăratului doleanțele românilor. A doua a mers la Cluj, pentru a le prezenta revendicarile Dietei Transilvaniei.

La sfârșitul lunii mai 1848, Iancu, alături de fruntașii români din Munții Apuseni, au ținut o consfătuire la Câmpeni. Aici au dorit sa decida atitudinea de urmat în privința iobăgiei, care încă nu fusese ștearsă legal.

Avram Iancu a susținut îndeplinirea sarcinilor iobăgești până la clarificarea legală a situației și doar dacă nu se va rezolva legal, să încerce să își obțină drepturile prin forță.

La 6 iunie 1848, comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu.

Aflat la Sibiu, Avram Iancu a aflat noile știri despre situația politică din Transilvania.

Guvernul Transilvaniei, întrunit în ziua de 29 mai la Cluj, decretase unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Nu a fost dezbatut memoriul românilor care constituiau majoritatea în Transilvania.

Raportul era de 1.250.000 români față de cca 600-700.000 maghiari și 250.000 sași.

A fost decisa și dizolvarea Comitetului Național Român de la Sibiu, amenințând cu pedepse aspre pe cei care ar îndrăzni să mai convoace adunări.

A urmat un masacru la Mihalț. 12 țărani români au fost uciși de grănicerii secui și gărzile naționale maghiare din Aiud, iar alte câteva zeci au fost răniți.

Avram Iancu decide să plece la 5 iunie 1848 de la Sibiu în Țara Moților și să strângă moții pentru a se putea apăra în caz de nevoie.

La 6 iunie Iancu a ajuns în Țara Moților. A ținut la Bucium Cerbu o adunare.

A informat oamenii despre deciziile politice maghiare faptul ca mulți țărani români sunt ținta maltratărilor.

La sfârșitul lunii mai 1848 la Abrud s-a format garda națională maghiară.

Avram Iancu a fost amenințat de autoritățile locale să lase românii să continue prestațiile iobăgești și în continuare.

Starea de spirit a românilor era foarte neliniștită. Mai ales în munți au fost trimise trupe de secui de la Aiud.

La 9 iunie 1848, la târgul ținut la Câmpeni, Iancu le-a cerut moților să se înarmeze, dar să rămână liniștiți și să nu atace pe nimeni.

La 18 iunie s-a publicat oficial desființarea iobăgiei de către guvernul ungar. Iancu a asigurat comisia venita in zona că țăranii români vor respecta liniștea și ordinea și că își vor revendica pe cale legală pământurile și pădurile.

La 19 și 20 iunie Avram Iancu a făcut cu moții două exerciții de mobilizare, la care oamenii s-au prezentat înarmați și disciplinați militărește, organizați pe subunități și cu comandanții în frunte.

Alte trupe au fost solicitate de comisia maghiară, astfel că la 23 iunie se aflau în munți 200 de soldați imperiali și 300 de secui. Mai mulți fruntași români au fost arestați, printre ei numărându-se Simion Balint.

Avram Iancu a fost și el invitat să vină în fața comisiei dar, aflând de soarta celorlalți, nu s-a prezentat.

La 29 iunie a informat comisia de anchetă:” că nu are de ce să se prezinte în fața ei, pentru că nu a făcut rău nimănui, iar pe moți i-a înarmat numai în scop de apărare.”

Iancu a plecat în munți si s-a ascuns pentru o perioadă în Țara Moților și în Zarand.

La 21 septembrie 1848, Avram Iancu, în fruntea a 6.000 de moți înarmați, a participat la a treia Adunare Națională de la Blaj. Aceasta a ținut 8 zile.

La adunare au fost prezenți cca 60.000 de români din toată Transilvania.

Comisarul maghiar Vay a încercat să îi determine pe țăranii români să plece acasă și să renunțe la revendicări, iar pe fruntașii români, printre care și Avram Iancu, să îi mituiască pentru a-i trimite pe țărani acasă.

Atât Iancu, cât și ceilalți fruntași, l-au refuzat pe comisar.

Românii au cerut la această adunare națională încetarea persecuțiilor împotriva lor.

Au solicitat ridicarea stării de asediu și reintroducerea ordinii prin intermediul legii, nu al forței.

Românii nu au recunoscut unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Au declarat ca fost făcută împotriva voinței lor declarate de către guvernul maghiar de la Cluj.

S-a solicitat să se înființeze gărzi naționale românești, înarmate de către armata austriacă așa cum aceasta le-a înarmat pe cele maghiare, constituite deja de multă vreme.

Avram Iancu s-a aflat printre semnatarii procesului-verbal al adunării, care în final a proclamat „constituțiunea împărătească austriacă” , revenirea la situatia anterioara.

La 10 octombrie 1848 Kossuth Lajos adresează românilor o proclamație.

Li s-a cerut să nu se opună revoluției maghiare și Ungariei.

In caz contrar, cei care se vor opune urma să fie omorâți, iar averile lor confiscate.

La 19 octombrie 1848 Avram Iancu infiinteaza în Țara Moților Legiunea Auraria Gemina.

El a fost numit de către Comitetul Român de Pacificațiune de la Sibiu în rangul de „prefect”. Era echivalent cu cel de general.

Baza juridică a organizării Landsturm-ului românesc a fost constituită din punctul 10 al Petiției Naționale adoptate de Marea Adunare Națională de la Blaj din 15 mai 1848, care „cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români”.

La 17 octombrie 1848 înarmarea românilor a fost confirmată de comandamentul militar austriac de la Sibiu.

Primele tabere de instrucție ale Legiunii Auraria Gemina, numite în epocă și lagăre au fost înființate la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina și au fost mobilizate la 19 octombrie 1848.

Singura legiune românească despre care se știe că a avut drapel a fost Legiunea Auraria Gemina.

Drapelul era în culorile naționale actuale, albastru-galben-roșu, dispuse orizontal, cu culoarea roșie în partea inferioară.

La 8 noiembrie 1848, la ordinul General Commando austriac din Transilvania, Avram Iancu, cu 4.000 de combatanți din Legiunea Auraria Gemina, a participat la operațiunile militare austriece pe direcția generală Teiuș-Cluj.

La aceste operațiuni a participat armata austriacă și un total de cca 30.000 combatanți români.

Legiunea Auraria Gemina s-a oprit lângă Turda.

Orașul s-a predat fără luptă la 20 noiembrie. După câteva zile Avram Iancu s-a întors cu moți în munți.

La 29 noiembrie 1848 Avram Iancu avea gata de luptă alți 1.500 de moți, la solicitarea armatei austriece.

Cu ei s-a deplasat pentru a lua parte la luptele prevăzute a se da cu armata ungară în defileul de la Ciucea.

La 4 decembrie Avram Iancu a ajuns la Săcuieu, județul Cluj. In noaptea de 6 spre 7 decembrie i s-a cerut să atace prin suprindere liniile inamice.

Din cauza incompentenței unui ofițer austriac, care i-a aruncat în luptă pe moți fără a cerceta corenspunzător terenul, atacul a eșuat.

La 10 decembrie Iancu a fost obligat să își retragă luptătorii.

Ajuns la Câmpeni, a mobilizat alți luptători, cca 1.500, pe care i-a trimis spre Huedin pentru a coopera cu armata austriacă.

Generalul austriac, văzând ofensiva secuilor, declanșată la 19 octombrie, oprită și Clujul cucerit de armata imperială, s-a depărtat de români, lăsându-i în voia sorții.

Romanii au fost amenintati cu forța armată.

În munți, lipsit de ajutorul în armament, muniție și hrană promis de armata austriacă, Avram Iancu a organizat apărarea Țării Moților exclusiv prin mijloace proprii.

La sfârșitul lunii martie 1849, combatanții români din Munții Apuseni erau complet înconjurați în munți de trupele ungare.

Generalul ungur Janos Czecz apreciază în memoriile sale că ”între decembrie 1848 și iulie 1849, moții au ținut în șah aproximativ o treime din efectivele armatei maghiare din Transilvania, cca 10.000 soldați, a căror lipsă a fost puternic resimțită în luptele duse de maghiari împotriva rușilor și austriecilor.”

La 6 mai 1849, în timp ce moții duceau tratative de pace cu Ioan Dragoș, maiorul ungur Hatvani Imre a intrat prin surprindere cu trupele sale în Abrud.

Acesta a fost considerat de români un act de trădare din partea maghiarilor.

A doua zi, mobilizarea românilor începuse deja.

La 8 mai a început prima bătălie pentru Abrud, condusă de Avram Iancu.

Aceasta s-a încheiat la 10 mai prin evacuarea orașului de către trupele maghiare care au supraviețuit.

La 15 mai 1848 maiorul Hatvani a ocupat din nou Abrudul.

A urmat a doua bătălie de la Abrud, care s-a încheiat la 18 mai 1848 cu înfrângerea gravă a trupelor ungare.

La 8 iunie 1849 împotriva românilor din Munții Apuseni a pornit cea mai mare forță militară maghiară care atacase zona până în acel moment, peste 4.000 soldați cu 19 tunuri și 4 baterii de rachete.

A inceput a treia bătălie de la Abrud.

Armata maghiară, suferind de foame și pierzând mulți oameni în luptă, încercuită în Abrud, a fost silită să abandoneze orașul și să retragă.

La 21 iunie 1849 Avram Iancu a fost contactat prin scrisori de către colonelul ungur Simonffy în vederea încetării ostilităților.

El le răspunde la 27 iunie, nerenunțând la scopurile pentru care a început lupta.

Nu a refuzând nici posibilitatea unor negocieri pentru depunerea armelor.

Răspunsul lui Kosstuh a fost rigid și tăios, nerenunțând nici el la ideile sale și a respins tratativele de pace.

El îl somează pe Avram Iancu să depună armele necondiționat până la 20 iulie.

La 14 iulie 1849 Kossuth l-a împuternicit pe revoluționarul muntean Nicolae Bălcescu să plece în Munții Apuseni pentru a-l convinge pe Avram Iancu să facă o înțelegere cu maghiarii.

Lui Iancu i se propunea de către Kossuth, în caz de împăcare, gradul de general în armata ungară și trecerea cu legiunea sa în Muntenia pentru a lupta acolo împotriva forțelor austro-ruse.

Bălcescu a ajuns în munți cu oferta maghiară la sfârșitul lunii iulie 1849.

Avram Iancu i-a răspuns în scris lui Kossuth la 3 august 1849:

”In condițiile date, cu armata maghiară înfrântă și armatele austro-ruse învingătoare și stăpâne în Transilvania, nicio discuție nu își mai are rostul.”

În timpul acestor discuții de pace, luptele cu armata ungară nu au încetat.

La 29 iulie 1849, ministrul-președinte maghiar Szemere ține un discurs în care spune că unul din scopurile revoluției ungare este libera dezvoltare a naționalităților.

Kossuth Lajos îl însărcinează pe revoluționarul pașoptist român Eftimie Murgu să meargă în munți la Avram Iancu și să îi comunice acest fapt, pentru a-l atrage în ultimul moment de partea revoluției maghiare.

Dar totul era prea târziu. Armatele austro-ruse erau în ofensivă în apropierea Munților Apuseni, armata maghiară în retragere.

Iancu a acordat trupelor maghiare o asigurare că nu le va ataca în aceste momente, lăsându-le să se retragă nestingherite în orice direcție.

La începutul lunii august 1849, generalul rus Lüders îl invită pe Avram Iancu la Alba Iulia, pentru a-l cunoaște. Dorea sa-i ofere recunoaștere pentru sprijinului acordat prin războiul de gherilă purtat și să îl aprovizioneze cu muniția necesară.

Iancu a coborat din munți cu ceată de lăncieri, până pe valea Mureșului. Se izbește de ostilitatea colonelului austriac August, comandantul cetății Alba Iulia.

La 22 august 1849, o delegație de doi moți, trimiși de Iancu la Florești, județul Cluj, au declarat armatei austriece că acesta a decis să își lase luptătorii la vatră.

Generalul austriac Wohlgemuth l-a invitat pe Avram Iancu la Sibiu pentru a-i cere ajutorul în dezarmarea lăncierilor români din Zarand.

Iancu și-a asumat această responsabilitate, iar moții din Zarand au început să depună armele după 7 septembrie 1849.

Dezarmarea românilor de către austrieci s-a făcut cu greutate.

Imediat după terminarea ostilităților, reprezentanții austrieci trimiși de împărat în Transilvania au dat dovadă de ignorarea românilor și a contribuției lor la cauza Casei de Habsburg.

Meritele romanilor au fost diminuate, rău înțelese și suspectate fără motiv. Sacrificiile umane și materiale ale românilor nu au fost luate în seamă de împărat.

Iancu și Axente Sever au trimis un memoriu și au cerut ajutorul țarului pe lângă împăratul austriac pentru câștigarea drepturilor cerute de români.

Țarul a primit memoriul lui Avram Iancu, dar a răspuns că nu poate interveni într-o problemă a imperiului austriac, dar că va remite memoriul Curții imperiale, ceea ce a și făcut.

În februarie 1850, Avram Iancu a plecat la Viena, unde s-a strâns o nouă delegație românească pentru a cere drepturi pentru românii din Transilvania.

A ajuna la 6 februarie la Oradea, unde a fost primit cu entuziasm. La fel de bine a fost primit și la Pesta.

Avram Iancu a fost primit de împăratul austriac la 8 martie 1850. Meritele sale au fost relevate în mod deosebit de împăratul Franz Josef.

Iancu s-a întors acasă fără ca delegația românească să fi reușit altceva în afară de primirea unor promisiuni fără acoperire din partea austriecilor.

Țarul Rusiei desi a trimis pentru Avram Iancu drept decoratie pentru meritele sale, Ordinul Sf. Stanislav, la cererea autorităților austriece, țarul își va schimba decizia și îi va acorda lui Iancu o medalie inferioară, Ordinul Sf. Ana, clasa a II-a.

Pentru contribuția adusă în timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial propus pentru decorare cu Ordinul austriac „Corona de fier” clasa a III-a dar impăratul Franz Josef i-a acordat numai „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”.

Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă.

În august 1850, Iancu a plecat din nou la Viena, pentru a face parte din delegația națională românească. Din nou aceasta a primit de la austrieci numai cu promisiuni goale și amânări.

La începutul anului 1851, Avram Iancu a fost chemat la prefectul poliției din Viena pentru a declara dacă acceptă sau nu decorațiile acordate.

El a expus din nou motivele pentru care refuză medalia austriacă, dar o acceptă pe cea rusească.

Declarația sa a fost considerată ofensatoare pentru împăratul austriac.

Avram Iancu refuza din nou decoratiile spunând că o refuză cerând: „să se decoreze mai întâi națiunea cu împlinirea promisiunilor”. La scurt timp după aceasta i s-a pus în vedere să părăsească Viena în termen de 8 zile.

După întoarcerea de la Viena, Iancu s-a implicat în lupta pe cale legală pentru obținerea drepturilor pentru moți. Aceștia își revendicau terenurile și pădurile pierdute în favoarea nobililor și a statului austriac pe vremea iobăgiei.

Astfel, el a scris mai multe memorii în numele moților, adresate guvernului.

Guvernul a trimis la fața locului comisii de investigație.

Iancu a refuzat să se prezinte în fața acestora și a îndemnat și pe moți să facă la fel, ceea ce s-a și întâmplat.

La 21 iulie 1852 împăratul a sosit pe Muntele Găina, unde ar fi trebuit să fie întâmpinat de Avram Iancu.

Acesta însă nu s-a prezentat și nimeni nu a putut să îl găsească.

Mama lui Avram Iancu l-a întâmpinat călare, în fruntea unui banderiu de femei, iar la oprirea în fața casei lui Iancu, Alisandru l-a întâmpinat pe împărat.

Toți se așteptau ca Avram Iancu să se afle la Câmpeni, dar acesta nu a apărut nici aici.

Prietenii lui Iancu au spus că e bolnav, ca să îl scuze în fața guvernatorului, iar seara au încercat să îl convingă pe Avram să se întâlnească cu împăratul a doua zi, la Roșia Montană. Abia acum a declarat Iancu că nu are de gând să se întâlnească cu Franz Josef.

Iancu acceptă totusi sa să plece la Cluj în fruntea a 120 călăreți români. Ei îl întâmpină pe împărat între Someșeni și Apahida. De aici plecând la Cluj, trebuiau să ia parte la audiența programată. Iancu însă refuză din nou

Avram Iancu nu a putut să îi accepte împăratului Austriei tărăgănarea în recunoașterea faptelor și a drepturilor românilor, care luptaseră și muriseră în 1848-1849 și în folosul Austriei. Din acest motiv el a refuzat să stea de vorbă cu Franz Josef.

Ulterior, la venirea în zonă a unei comisii pentru a măsura pădurile și a le introduce în cadastru, Iancu a sabotat autoritățile imperiale. Ca urmare, la 17 august 1852 Avram Iancu și doi măsurători au fost arestați de armata imperială la Câmpeni.

Iancu a fost trimis la Alba Iulia sub escortă militară.

Aici a fost maltratat de un funcționar austriac mărunt, iar Iancu a protestat cu furie.

De frica moților, care se zvonea că ar porni împotriva Albei Iulii, Iancu a fost mutat la Sibiu. Aici i s-a intentat în grabă un proces, pentru a fi achitat cât mai rapid și eliberat, pentru că arestarea lui Iancu produsese o impresie nefavorabilă printre români.

Avram Iancu a refuzat despăgubirile oferite de guvernul austriac pentru perioada cât a fost ținut de acesta în închisoare.

În ultimele două decenii ale vieții sale a suferit de o boală psihică.

Conform unor alte păreri ale medicului Ovidiu Vuia, specialist în neuropsihiatrie în Germania, Avram Iancu nu a fost nebun:

„…În ce privește tulburările zise psihice, după majoritatea absolută a medicilor, și noi nu facem decât a le întări diagnosticul, nu numai datorită debutului la 28 ani și duratei lungi de două decenii, dar întreg tabloul clinic și evoluția sa, înlătură indiscutabil, eventualitatea unei infecții a sângelui cu manifestarea unui sifilis nervos. Rămâne ipoteza unei psihoze declanșate de o traumă, sau cum e cazul, de nenumărate traume psihice, nu rar observată în practica neuropsihiatrică.

Personal cred că nici această boală nu intră în discuție,

în primul rând fiindcă tulburările psihice ale lui Iancu nu pot fi încadrate în tabloul unei psihoze anumite. E drept că prezentase unele idei de persecuție, după unii adevărată manie, a fost trist și melancolic, adesea după ce-și termina cântecele de jale la fluier, plângea, dar respectivele simptome nu sunt suficiente pentru a diagnostica o psihoză de tip maniaco-depresiv, schizofrenic sau paranoic. … Ajung la concluzia că Avram Iancu nu a fost nebun propriu-zis din punct de vedere neuropsihiatric. … În consecință, fără să mă îndepărtez de principiile științifice ale medicinii, după care trebuie văzută boala lui Avram Iancu, eu împărtășesc părerea că (…)

Craiul Moților n-a suferit de nici o psihoză, prin urmare pe limbaj laic, nu a fost nebun. …

sunt de părere că ar fi cazul, în legătură cu suferințele sale, să evităm termeni ca „dezechilibru psihic” sau „boală incurabilă”, când manifestările psihice ale lui Iancu sunt de natură reactivă, țin mai mult de alterări provocate de împrejurări externe, care însă, nu depășesc domeniul normalului, nu intră în sfera patologicului” .

”Avram Iancu este considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, iar memoria lui cinstită în mod deosebit de români și îndeosebi de moți, între care trăiesc și azi urmașii foștilor lăncieri ai lui Iancu, de la 1848.”

În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort, cu privirea încremenită spre cer, pe prispa brutăriei lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș.

A fost îngropat cu funeralii naționale la 13 septembrie în Panteonul Moților de la Țebea, jud. Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”.

La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu din Brad și Balint din Roșia Montană.

Pentru a anunța moartea lui Avram Iancu, clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat „erou al națiunii”.

Peste 4.000 de persoane, după alte surse 10.000, au participat la înmormântare. Moții au sosit călări din Vidra de Sus încă din data de 11 septembrie, pentru a-l priveghia.

Pe tot parcursul s-a cântat „Marșul lui Iancu” și „Deșteaptă-te, române!„.

În momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, s-au tras salve de pușcă, în semn de onoruri militare.

Necrologul lui Avram Iancu din „Telegraful român” spune:„viața lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieții noastre naționale”

by Kizzi

Please follow and like us:
follow subscribe - 10 septembrie 1872: Moare, Avram Iancu1
en US Tweet - 10 septembrie 1872: Moare, Avram Iancu 20
en US save - 10 septembrie 1872: Moare, Avram Iancu20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PariPont
Citește articolul precedent:
Matei Millo 1 - 9 septembrie 1896: Moare, Matei Millo
9 septembrie 1896: Moare, Matei Millo

Matei Millo a fost un fervent susținător al repertoriului național. A fost un interpret strălucit al comediilor lui Vasile Alecsandri.

Închide