madalina - 14 iulie 2020 - 10 ani fara Madalina Manole

14 iulie 2020 – 10 ani fara Madalina Manole

Mădălina Manole, pe numele ei real Anca Magdalena Mircea, anterior Magdalena – Anca Manole, a fost o cântăreață, compozitoare și instrumentistă română.

14 iulie 1967: Se naste, Mădălina Manole, solistă vocală, compozitoare și instrumentistă română.

Magdalena-Anca Manole s-a născut la data de 14 iulie 1967 în orașul prahovean Vălenii de Munte. A fost primul copil al cuplului format din Ion și Eugenia Manole. La un an distanță se naște Marian, singurul frate al Mădălinei.

Interpreta a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa. Aceasta cânta muzică populară. În copilăriea luat lectii de chitara de la Ana Tetelea Ionescu, o cântăreață de muzică folk din Ploiești.

La vârsta de cincisprezece ani a devenit membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu.

Concomitent, Mădălina Manole și-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploiești.

Mădălina Manole a terminat si Școala de controlori trafic aerian Băneasa și a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu.

În adolescență tânăra interpretă formează împreună cu Ștefania Ghiță duetul Alfa și Beta cu care participă la spectacolele Cenaclului Flacăra.

Mădălina Manole a fost cea mai tânără membră participantă a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului.

A colaborat cu diverși interpreți precum Victor Socaciu sau Roșu și Negru.

Între anii 1982 și 1985 cântăreața a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, făcând parte din grupul care i-a avut ca mentori pe Mihaela Runceanu și Ionel Tudor.

Dan Ștefănică ii ofera piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer”, care figurează pe coloana sonoră a filmului „Nelu”, în regia lui Dorin Doroftei. Atunci interpreta joacă și primul rol într-un film.

În anul 1988 Mădălina Manole îl întâlnește pe Șerban Georgescu si participă la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, compusă de Diaconescu.

La finele anilor 1980 interpreta a participat, alături de Mihaela Runceanu și Laura Stoica, la un turneu susținut în Ardeal.

Acesta a avut ca scop strângerea de fonduri în vederea revitalizării financiare a Teatrului de Stat din Oradea.

În 1989 cântăreața urcă pe scena festivalului de la Amara.

In 1991 una dintre piesele sale, compusă de Georgescu și intitulată „Fată dragă”, câștiga popularitate la posturile radio din țară și avea să devină „compoziția de semnătură” a artistei.

Interpreta a semnat un contract de management cu Electrecord, iar primul său album de studio a fost lansat în 1991 sub egida acestei companii.

Concomitent avea loc lansarea primului fan-club dedicat interpretei, iar în 1992 erau deschise noi filiale în diverse regiuni ale țării.

Madalina susține o serie de concerte în fața diasporei române din Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania și Franța.

In anul 1993 realizeaza albumul intitulat Ei și ce?. Acesta conține opt piese în stilul folk-rock, majoritatea compozițiilor fiind create de Șerban Georgescu. Albumul s-a bucurat de succes în România, iar postul radio Contact o desemna pe Mădălina „Cea mai bună artistă pop”.

În anul 1994 are loc oficializarea relației a dintre interpretă și partenerul său de viață, compozitorul Șerban Georgescu.

În anul 1995, cântă la București în deschiderea concertului Whigfield iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului susținut de formația Los del Rio.

Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop românești care intră în catalogul unui mare producător muzical internațional – Polygram Group (prin Zone Records România).

Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară condusă de Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Lucreția Ciobanu, Mioara Velicu.

În 1997, ia ființă Asociația Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural și umanitar.

Mădălina Manole este invitată în cele mai importante emisiuni de televiziune și radio.

Susține sute de spectacole organizate în România de impresari importanți ai momentului.

În anul 1997, prezintă alături de Octavian Ursulescu ediția aniversară a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Teatrul Dramatic Brașov.

„Îmi aduc aminte că eram plecată cel puțin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam și desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline și zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne și oase pe străzile din orașul lor, păpușile pe care mi le aduceau copii la fiecare spectacol, autografele și scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puțin plăcute din viața mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunțările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, a declarat Mădălina Manole.

În anul 2000, obține distincții pentru cea mai bună interpretă pop și cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România și respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România.

În 2000, albumul „Dulce de tot” este apreciat ca cel mai bun album pop de către Radio România Actualități.

Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Șerban Georgescu, cu 15 ani mai în vârstă decât ea.

După divorț, Mădălina Manole a declarat că „erau momente din zi în care îl adoram și alte momente în care l-aș fi împușcat”.

În 8 iunie 2009 cântareața Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băiețel de 2.600 g și 56 cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.

La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit cu iubitul ei Petru Mircea și l-a botezat pe fiul ei Petru Jr.

Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. care se intitulează „0 9 Mădălina Manole” și reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.

În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.

”Asa au fost oranduite lucrurile. Noi suntem oameni, nu masini. Nu apasam, pur si simplu, pe un buton si dam comanda „stop” sau „pauza”. Sunt tot felul de nuante care se impletesc in vietile noastre si determina anumite reactii.

Eu am trecut printr-o perioada in care sufletul meu a avut nevoie sa-si regaseasca echilibrul, sa-si adune acea energie subtila, fara de care nu putea sa mearga mai departe. Tanjea dupa putina liniste si dupa ingerul acela pazitor care sa-l faca sa se deschida din nou.

A fost o perioada de vindecare, de asteptare si de visare la un alt inceput. Eu am fost crescuta si educata pe principiul ca, atunci cand intru intr-o cursa, oricat de greu mi-ar fi, sunt datoare sa merg pana la capat, sa nu abandonez la jumatatea drumului.

Or, eu am alergat si-am tot alergat, vreme de cincisprezece ani, intr-o casnicie pe care o visam fericita pana la adanci batraneti, dar, dupa cincisprezece ani, am realizat ca nu mai rezistam, ca-mi epuizasem toate resursele. Luptasem cu indarjire pentru omul de langa mine si pentru dragostea noastra, dadusem, cu disperare, tot ce avusesem in mine, ca sa-mi respect juramantul, sa-i fiu alaturi „si la bine si la greu”, dar, cu toate astea, am constientizat ca de eforturile mele se alesese praful.

In clipa in care am inteles ca, atatia ani de zile, crezusem intr-o himera, ca drumul nostru impreuna nu era destinat acelei fericiri pana la adanci batraneti, am intrat in soc.

Am simtit o dezamagire imensa, o furie incomensurabila, o mahnire sfasietoare, ca ajunsesem la situatia aceea fara iesire, pe care nu numai ca nu mi-o dorisem, dar pe care nici macar nu mi-o inchipuisem vreodata.

Am divortat, si-apoi am inceput lupta cu mine insami, lupta de a ma recompune, de a ma regasi. A fost greu, foarte greu, dar m-am incapatanat sa ma ridic iar din talazuri. Asadar, in acea perioada de tacere, m-am luptat cu mine insami, cu luciditate si multa credinta.” Madalina Manole

Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani.

Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni.

I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic numit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan). Decesul a survenit în câteva minute. Totul s-a petrecut la numai câteva ore după ce artista a părăsit un studiou unde a efectuat o repetiție muzicală.

Fanii și publicul și-au putut lua un ultim rămas bun de la artistă perindând pe lângă sicriul cu corpul neînsuflețit al acesteia care a fost expus la Casa Radio din București și apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești.

„Fata cu părul de foc”, Mădălina Manole, nu a fost înmormântată sub binecuvântarea slujbei obișnuite de înmormântare, având în vedere moartea prin sinucidere, însă a avut parte de o slujbǎ specială pentru astfel de situații, în fața bisericii Sfinții împărați Constantin și Elena din Ploiești și apoi a fost înhumată în cimitirul Bolovani din Ploiești.

madalina manole - 14 iulie 2020 - 10 ani fara Madalina Manole
Madalina MAnole

14 iulie, cele mai importante momente

1223: Ludovic al VIII-lea devine rege al Franței după moartea tatălui său, Filip al II-lea.

1700: A fost semnat Tratatul de pace de la Constantinopol între Rusia și Turcia, prin care Marea Azov a fost atribuită Rusiei.

1789: Căderea Bastiliei a marcat începutul Revoluției franceze.

1883: Se naste, Alexandru Zirra, compozitor român.

1933: În Germania, toate partidele politice, cu excepția celui nazist, au fost scoase în afara legii.

1947: Afacerea Tămădău : Un grup de zece conducători ai PNȚ, în frunte cu Ion Mihalache, a fost arestat pe aeroportul din Tămădău, la 46 de km de București, sub acuzația de „fugă într-o țară străină“.

1954: Moare, Moisei Gamburd, pictor român.

14 iulie 1967: Moare, Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), poet, scriitor și publicist român.

2002: Președintele francez Jacques Chirac scapă neatins dintr-o tentativă de asasinat în timpul festivităților de Ziua Bastiliei.

  Ziua națională a Franței 

14 iulie 1789 Caderea Bastiliei

by Kizzi

Please follow and like us:
follow subscribe - 14 iulie 2020 - 10 ani fara Madalina Manole1
en US Tweet - 14 iulie 2020 - 10 ani fara Madalina Manole 20
en US save - 14 iulie 2020 - 10 ani fara Madalina Manole20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PariPont
Citește articolul precedent:
IMG 20190501 202041 scaled - Horoscop nativ american
Horoscop nativ american

Daca esti pasionat de zodiac sau din contra vrei sa afli alte tipuri de zodiac, horoscopul nativ american vine cu...

Închide