ioan slavici - 17 august 1925: Moare, Ioan Slavici, scriitor român

17 august 1925: Moare, Ioan Slavici, scriitor român

17 augusr 1925: Moare, Ioan Slavici.

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent al Academiei Române.

Ioan Slavici a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural.

”.. Dar opera este remarcabilă, afirma George Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, fiind o personalitate complexă, scriitor și luptător politic, istoric și pedagog practic, gazetar și memorialist, narator și dramaturg, opera sa adunată în volume este vastă și diversă, fără a include paginile revistelor și ziarelor la care a colaborat.

Scriitorul a oferit în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

Ioan Slavici s-a nascut la 18 ianuarie 1848, la Șiria, comitatul Arad.

Primele trei clase primare le urmează la Șiria, între 1854 și 1858, iar școala primară o termină la Arad, după ce repetă clasa a patra.

A invatat limba maghiară jucându-se cu copiii și limba germană de la un învățător catolic.

Între 1860 și 1864 a urmat primele cinci clase la liceul maghiar, cu mari eforturi, învățand într-o limbă străină.

În această perioadă a devenit membru al Societății de lectură a elevilor români și a fost martorul primirii sărbătorești a lui Andrei Șaguna.

În anul 1869 merge la Facultatea de drept de la Pesta, împotriva voinței părinților.

Aici, întâmpină greutăți de ordin financiar nereușind să găsească un mod de a se întreține.

Invitat in casa colegului său Gheorghe Șerb, a carui tata era magistrat, ia contact cu problemele politicii naționale ale românilor.

Studenția la Pesta este, însă, de scurtă durată, perioada de patru luni. După ce cade bolnav pe stradă și este tratat, în urma intervenției unei spălătorese a spitalului, se întoarce acasă.

în toamna anului 1869, cu ocazia recrutării în armata imperială, solicită conform prevederilor legale, să facă armata ca voluntar cu termen redus la Viena și se înscrie la Facultatea de Drept.

La Viena, Slavici s-a declarat interesat de „științele politice” si a participat la adunările „Societății literaro-științifică” și ale „Societății literarie-sociale România”, unde se discutau, printre altele, diferite subiecte politice ale zilei.

În primăvara lui 1870 într-una dintre ședințele „Societății literarie-sociale România”, Slavici, citește un referat Despre libertatea omului ca individ și membru al societății.

Pe Eminescu, care era student la filosofie, l-a observat la cursul de economie națională a lui Lorenz Stein.

Eminescu va avea o influență marcantă în dezvoltarea viitorului scriitor, recomandându-i acestuia să nu-și piardă vremea cu Kant, Spinozza sau Fichte:

Tu, – îmi spuse el într-una din zile – să nu-ți pierzi timpul cu aceștia. Să începi cu Schopenhauer, să treci la Confuciu și la Buddha, să mai citești în urmă și ceva din dialoagele lui Platon și știi destul.”

Urmând sfatul lui Eminescu, începe să citească literatura românilor din Principate.

Visul lui Eminescu era să unească cele două societăți studențești românești într-una singură, iar aici îl va ajuta spiritul pragmatic și tactul politic al lui Slavici, înființând în anul 1871, România Jună.

Slavici a fost ales președintele noii societăți, iar la prima manifestare politică a societății a fost unul dintre oratori.

În paralel au organizat Serbarea de la Putna de la 15 august 1871 a studențimii române din Austro-Ungaria și din străinătate.

Slavici a trebuit să dea explicații și să calmeze autoritățile de la Viena.

In explicațiile sale, Slavici și-a exprimat convingerea că soarta românilor din Transilvania și Ungaria nu putea fi îmbunătățită decât printr-o politică de fidelitate față de monarhia austriacă.

Același tact politic a fost folosit de către Slavici, ales președinte al serbării, și în Bucovina pentru a calma autorităților locale.

După finalizarea stagiului militar și a anului universitar 1869-1870 Slavici se întoarce la Șiria. Ion Hosanu i-a găsit un post de meditator de germană pentru doi tineri maghiari din institutul cehului Bilca, astfel Viena îl atrase din nou.

Eminescu i-a povestit lui Iacob Negruzzi, despre Slavici ca scriitor cu un excelent cap politic.

La prima întâlnire dintre Negruzzi și Slavici aceștia se înțeleg asupra unui studiu despre raporturile dintre români și maghiari care urma să fie publicat în Convorbiri literare.

Studiul asupra maghiarilor a fost publicat în Convorbiri literare în numărul din 15 iulie 1871.

La îndemnul lui Eminescu, Ioan Slavici, începe să aștearnă pe hârtie amintirile și povestirile sale în graiul locurilor natale, astfel debutează în anul 1871, în Convorbiri literare, cu comedia Fata de birău.

Eminescu îi copia și corecta manuscrisele. Le trimetea, apoi, la Convorbiri literare.

În vara lui 1872 se întoarce acasă. S-a angajat, la Arad, în cancelaria avocatului Mircea V. Stănescu, deputat în dieta Ungariei.

Astfel, reia contactul cu viața țăranilor, prin asistarea lor juridică.

Colaborează la foaia umoristică Gura satului a lui Stănescu, unde publică povestea Revoluția de la Pârlești în 1873.

În această perioadă adună mai multe povești și versuri populare din zona Aradului și material despre Păcală și Tândală și Pepelea al nostru.

În toamna anului 1874 pleacă la Iași, fiind găzduit de Samson Bodnărescu la școala normală Trei Ierarhi.

La Iasi se reîntâlnește cu Eminescu și Miron Pompiliu, cu care împarte odaia, și se împrietenește cu Ion Creangă.

Frecventează saloanele Veronicăi Micle și Matildei Cugler, citește la Junimea și i se publică nuvela Popa Tanda, scrie comedia Toane sau vorbe de clacă.

Pentru scurtă vreme a fost redactor la Curierul din Iași.

În decembrie 1874, pleacă la București fiind numit de către Titu Maiorescu secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi.

În calitate de secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi, Slavici traducea documentele scrise în limbile pe care le cunoștea și alcătuia indicele volumelor.

În anul 1875 a început colaborarea cu foaia Telegraful român din Sibiu.

În același an i se publică în Convorbiri literare povestea Stan Bolovan și nuvela Scormon, iar în 1876 nuvelele La crucea din sat și Crucile roșii. În 1875 se căsătorește cu Ecaterina Magyarosy.

În 1876, Maiorescu a început să organizeze cercul Junimii de la București.

Slavici fiind unul dintre membri, a fost considerat de Maiorescu cel mai capabil scriitor al întregii Junimii.

În anul 1877 Titu Maiorescu preia direcția ziarului Timpul. Slavici i se alătură în redacție în speranța că va schimba viziunea liderilor conservatori asupra situației românilor din Transilvania. Slavici s-a ocupat de îngrijirea părții literare și de articolele de politică externă.

Eminescu se alătură redacției ziarului Timpul în noiembrie 1877 aducandu-l pe Caragiale. Au realizat, astfel, cea mai puternică redacție pe care a putut-o avea un ziar românesc în secolul al XIX-lea.

Volumul Novele din popor se bucură de o foarte bună apreciere în Timpul, sub condeiul lui Eminescu, Românul, cât și în revistele ardelene Familia din Oradea, Biserica și școala din Arad, Gazeta de Transilvania din Brașov.

Creangă, inspirat de nuvela Budulea Taichii, se apucă să-și scrie Amintirile.

În anul 1880 Slavici obtine catedra de limba română și geografie la Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român.

În primăvară a întreprins o călătorie lungă prin Banat și Transilvania.

În sesiunea 1881 – 1882, Academia Română îl alege membru corespondent.

În vara lui 1882 a calatorit în Italia, susținut financiar de către Titu Maiorescu. Calatoria avea ca scop recuperarea după o perioadă de boală.

Ioan Slavici a devenit membru al Societății Carpați, împreună cu Eminescu, societate înființată în 1882 pentru susținerea luptei românilor din Transilvaniei.

În 1883 se îmbolnăvește din nou și este trimis de Maiorescu la Viena pentru a se trata.

La 28 iunie, Eminescu, care se afla în gazdă la Slavici, a avut primul acces de alienare și este internat la sanatoriu.

Slavici a fost foarte afectat de boala bunului său prieten și a încearcat din răsputeri să-l ajute.

În aprilie 1884 pleacă la Sibiu, iar la 14 aprilie apare primul număr al Tribunei sub conducerea sa.

Înființează Foița Tribunei în care publică multă literatură populară după exemplul Convorbirilor literare și a Daciei literare și încurajează scriitorii ardeleni să evoce viața satelor.

Creează Biblioteca populară a Tribunei. Astfel, Tribuna devine un centru de lucrare literară, în care se întâlnesc talentele, in care nu poate să fie vorba de ardeleni, de moldoveni, de munteni, nici de bănățeni, ci numai de români în viața noastră culturală.

În paralel cu activitatea de la Tribuna predă limba română la școala română de fete.

În noiembrie 1885 divorțează de Ecaterina, iar în primăvara lui 1886 se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, împreună cu care va avea șase copii.

În anul 1887, George Coșbuc se alătură redacției Tribunei.

Din anul 1885 începo serie de procese și condamnări la închisoare a redactorilor și a directorului Tribunei.

Slavici este condamnat la închisoare pentru un an în 1888, acuzat de agitațiune.

A executat pedeapsa la Vác, o localitate pe malul Dunării, aproape de Budapesta.

În timpul închisorii Slavici continuă să lucreze la documentele Hurmuzachi .

În închisoare află despre moartea lui Eminescu la 15 iunie 1889.

După eliberare merge la Grafenberg, la sanatoriul unde era vechiul să prieten Ion Hosanu și stă o lună pentru recuperare.

La sfârșitul lui august 1889 se întoarce la Sibiu și reîncepe activitatea la Tribuna la fel de combativ și neschimbat în atitudini.

Primul editorial, după închisoare, îi apare la 1 septembrie.

Viața la Tribuna devine din ce în ce mai dificilă, ziarul având o situație materială precară, fiind persecutat de autorități și subminat de adversarii din Partidul Național Român.

Ultimul editorial al lui Slavici în Tribuna apare în februarie 1890. În martie se întoarce la București.

Înființează, împreună cu Ioan Russu-Șirianu și Ioan S. Nenițescu, Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor.

Anul 1893 a fost un an greu de evenimente. In România a avut loc răscoale țărănești, în Transilvania memorandiștii au fost dați în judecată, iar Tribuna a fost amenințată cu desființarea, fiindu-i suspendată apariția între 5 decembrie 1893 și 4 ianuarie 1894.

Slavici a plecat la Sibiu pentru a ajuta scoaterea gazetei din impas.

La reapariția gazetei în 1894 semnează un editorial intitulat Revedere în care reafirmă linia neschimbată a gazetei.

Între 16 noiembrie 1893 și 24 aprilie 1894 a condus redacția la Corespondența română din București, gazetă înființată pentru a asigura continuitatea publicisticii militante a tribuniștilor.

În anul 1894 înființează, împreună cu Caragiale și Coșbuc, revista Vatra, unde a publicat romanul Mara cu care încheie perioada inspirației din realitățile transilvănene.

La 15 iunie 1894 a fost numit de către Academia Română director pentru administrarea institutului de la Măgurele.

Datorită faptului că s-a implicat în campania Memorandului în Transilvania nu era pe placul conservatorilor și nici chiar a liberalilor, astfel i s-a refuzat alegerea de membru plin în 1890.

Demiterea lui Ioan Slavici din anul 1908 de la Academia Romana, vine ca urmare a articolului Neamul românesc, în care a criticat violent stările de lucruri din România și decăderea moravurilor boierimii.

Între anii 1902 și 1904 a încercat să construiască la Bușteni o stațiune balneară. S-a înglodat în datorii care i-au adus falimentul în 1912. A fost obligat sa-și vândă biblioteca și tot ce avea de preț în casă, fără a-și putea salva investiția.

În același an începe construcția unei case în București și urcând pe schele să inspecteze lucrarea a căzut alegându-se cu mai multe fracturi, iar în urma îndelungatei zaceri a rămas diabetic și astmatic.

În pragul primului război mondial a fost director al ziarului Ziua din București, subvenționat cu fonduri germane și austro-ungare.

Ioan Slavici a susținut, alături de regele Carol I, neutralitatea României in primul razboi mondial.

În anul 1916, după ce România a intrat în război de partea Antantei, Slavici a fost arestat și întemnițat la fortul Domnești, iar manuscrisele, printre care romanul Musculița, i-au fost confiscate și apoi pierdute.

La 28 septembrie 1916 a fost pus în libertate de autoritățile române întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală nu rezultă nimic compromițător.

A rămas la București în timpul ocupației germane, unde a fost redactor al Gazetei Bucureștilor.

Despre regele Ferdinand I a scris că ar avea drept sfătuitori doar Minciuna, Clevetirea și Prostia.

În 1918 a evidențiat faptul că încă din secolul al XVIII-lea Austria și Prusia au ținut în frâu expansiunea rusească, altminteri toți românii ar fi avut soarta celor din Basarabia.

După încheierea războiului este arestat din nou în ianuarie 1919, judecat și condamnat la cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat la 19 decembrie 1919.

La 71 de ani, cuprins de amețeli, leșină, cade și o nouă fractură îl face să zacă trei luni în pat.

În 1920 scrie prima versiune a volumului de memorii Întemnițările mele, romanul Cel din urmă armaș și un nou volum de povești.

Colaborează la Umanitatea, gazetă condusă de C. Costa-Foru, la Adevărul literar și artistic și Viața românească.

În cele două din urmă reviste începe să-și scrie Amintirile despre Eminescu, Maiorescu, Caragiale și Coșbuc și fragmente din Închisorile mele și Lumea prin care am trecut.

În anul 1923 i se publică volumul Amintiri și romanul Cel din urmă armaș la editura „Cultura națională”.

In 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la Panciu.

La 17 august 1925 s-a stins din viață.

A fost înmormântat la schitul Brazi și cuvântul de rămas bun a fost rostit de Gala Galaction.

17 august, cele mai semnificative momente

986: Bătălia de la Porțile lui Traian, în Munții Balcani. Bulgarii au învins forțele bizantine. Impăratul Vasile al II-lea a scapat cu viață cu dificultate.

1629: Se naste, Ioan al III-lea Sobieski, rege polonez.

17 august 1872: Traian Vuia, constructor de avioane român, pionier al aviației mondiale.

1893: Se naste, Mae West, actriță, scenaristă americană.

1894: Se naste, Radu Cernătescu, chimist român.

1914: Bătălia de la Stallupönen. Generalul german Hermann von François a condus un contraatac reușit împotriva armatei rusești.

1916: Moare, Umberto Boccioni, pictor italian și sculptor.

1925: Se naste, Ioan Slavici, scriitor român.

1940: Se naste, Cornel Hațegan, fizician român.

1942:Are loc primul raid aerian în timpul celui de-al doilea Război Mondial în Europa. Acesta este efectuat de forțele aeriene ale Statelor Unite ale Americii.

1943: Forțele aeriene americane pierd 60 de bombardiere în misiunea Schweinfurt–Regensburg.

1943: Se naste, Robert De Niro, actor american.

1953: Se naste, Herta Müller, scriitoare și traducătoare germană originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009.

1956: Curtea Constituțională a Germaniei Federale a interzis Partidul Comunist pe motiv de neconstituționalitate.

1963: Se naste, Ruxandra Cesereanu, prozatoare română.

1964: Moare, Mihai Ralea, psiholog, sociolog, eseist, estetician, filosof român.

1977: Spărgatorul de gheață sovietic „Arktica” a devinit prima navă de suprafață care atinge Polul Nord.

2014: Moare, Dan Hăulică, critic de artă român.

by Kizzi

Please follow and like us:
follow subscribe - 17 august 1925: Moare, Ioan Slavici, scriitor român1
en US Tweet - 17 august 1925: Moare, Ioan Slavici, scriitor român 20
en US save - 17 august 1925: Moare, Ioan Slavici, scriitor român20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PariPont
Citește articolul precedent:
Give - Ofera ce pretinzi ca vrei
Ofera ce pretinzi ca vrei

Bărbatul nu știe că dedesubt este un șarpe.Femeia nu știe că pe bărbat îl apasă un bolovan.Femeia se gândește: ”Voi...

Închide