George Cosbuc 1 - 20 septembrie 1866: Se naste, George Coșbuc

20 septembrie 1866: Se naste, George Coșbuc

20 septembrie 1866: George Coșbuc, poet român.

George Coșbuc s-a nascut pe 20 septembrie 1866, la Hordou, Ungaria Regală, Imperiul Austriac.

A fost un poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Poezia sa aparține patrimoniului cultural național.

George Cosbuc este un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit.

A dus o prodigioasă activitate de culturalizare a țăranilor si a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român.

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor –
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; –
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ – şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat –
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

Noi vrem pamant! – George Cosbuc

A fost un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei.

A tradus foarte mult din lirica străină și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română.

George Coșbuc a fost al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.

Copilăria a petrecut-o în satul natal Hordou.

George Coșbuc a învațat să citească la vârsta de cinci ani de Tănăsucă Mocodean, cantaret la biserica.

Poetul și-a început studiile la școala primară confesională greco-catolică din Hordou, în toamna anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I.

Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii confesionale, greco-catolice din Telciu, cea mai mare comună de pe Valea Sălăuții.

În clasa a IV-a (1875), invata la Școala Normală din Năsăud, pe care o absolvă pe data de 21 iunie 1876.

Continua educatia la Gimnaziul fundațional greco-catolic din Năsăud.

Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului năsăudean, încă din clasa a V-a (1880 – 1881), ca membru extraordinar.

În clasa a VII-a, George Coșbuc a fost ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie 1883 devine președinte.

Publică în paginile revistei Muza someșeană (1882 – 1883) primele poezii.

În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat si se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Francisc Iosif (Franz Josef) din Cluj.

Aceasta avea pe atunci și o catedră de limbă română, condusă de preotul unit Grigore Silași.

A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români din universitatea clujeană. Iși începe colaborarea la gazeta Tribuna din Sibiu.

În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni. A frecventat doar anumite cursuri universitare.

A continuat colaborarea la Tribuna si publica Atque nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste păcurărească.

Ioan Slavici, directorul Tribunei, l-a cautat la Cluj pentru a-l atrage în redacția revistei.

Din vara anului 1887 poetul începe să lucreze ca redactor la Tribuna.

De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Mișcarea literară de la Tribuna a dus la cristalizarea poziției lui George Coșbuc față de literatură, în direcția interesului către folclor, ca bază a literaturii culte, și către limbajul popular, orientată, în esență spre idealul restabilirii unității culturale a poporului român.” Ioan Slavici

Munca în redacția Tribunei, alături de Ioan Slavici, Ioan Bechnitz, Septimiu Albini a însemnat o adevărată școală literară.

Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 – 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei.

Poemul l-a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor.

Și tot acest poem s-a impus mai întâi și la București, după ce fusese publicată în Convorbiri literare, în martie 1890.

În paginile Tribunei i se tipăresc numeroase poezii printre care unele dintre cele mai izbutite creații ale sale: Nunta Zamfirei, Mânioasă, Numai una, Fata morarului, Crăiasa zânelor , o parte din Anacreonticele sale, publicate cu mici modificări în ciclul Cântece la sfârșitul volumului Balade și idile din 1893.

Spre anul 1889, Tribuna a lucrat în pierdere, situația ducând la desființarea unor posturi, printre care și cel al lui Coșbuc.

La insistențele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde i se oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.

Sosit la București, Titu Maiorescu l-a primit în ședința Junimii din 23 decembrie 1889. Poetul a citit din lucrările sale celor prezenți, alături de I.L. Caragiale.

Cosbuc Caragiale - 20 septembrie 1866: Se naste, George Coșbuc
George Cosbuc si I. L. Caragiale

Relațiile lui cu Titu Maiorescu și Junimea s-au păstrat, totuși, destul de reci, deși Maiorescu îi aprecia originalitatea și talentul, reținerile explicându-se doar politic.

Continuă să publice la Tribuna si la Lumea ilustrată.

A demisionat din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală intitulat Carte românească de citire. Lucrează un timp în redacția Lumea ilustrată.

În anul 1894 editează în colaborare cu I. L. Caragiale și Ioan Slavici , revista Vatra.

În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, s-a născut unicul fiu, Alexandru.

La sfârșitul lunii martie 1896, după ce poetul trăise bucuria consacrării și, în același timp, amarul unor calomnii, i se tipărește la București, în Editura Librăriei Școalelor C. Sfetea, volumul de versuri Fire de tort.

În 1896 apare volumul Fire de tort.

Se tipărește în traducerea lui Coșbuc Eneida de Vergiliu.

Colaborează la Povestea vorbei și la Literatură și artă română (București).

În 1897, traducerea Eneidei lui Vergiliu a primit premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române.

Coșbuc a preluat conducerea revistei Foaia interesantă.

Conduce, împreună cu Vlahuță, revista Semănătorul (2 decembrie 1901 – decembrie 1902), revista căpătând ulterior o tot mai accentuată orientare naționalistă.

În 1902 publică volumul de poezii Ziarul unui pierde-vară, colaborează la România ilustrată și Universul literar.

La 28 martie 1902 Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor.

Conduce revista Viața literară. Este numit în postul de referendar în Administrația Casei Artelor (1906).

Din 1907 este numit în postul de șef al Biroului de control al activității extrașcolare.

Publică în Luceafărul, Românul și Flacăra.

Alături de Al. Vlahuță și M. Sadoveanu, Coșbuc îndrumă și organizează conferințele sătești.

Din 1908, revine frecvent în locurile natale.

În august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil.

Coșbuc suportă foarte greu. Se izolează, încetează să mai publice.

„O mare nenorocire a atins pe George Coșbuc. N-a fost om care, știind bucuriile și durerile unui părinte, care să nu-și șteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide.” Nicolae Iorga

La 2 iunie la Academia Romana, plenul academic prezidat de Barbu Ștefănescu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Coșbuc.

Prima ședință la care poetul își face apariția e cea din 27 iunie 1916. La intrarea sub cupolă e primit cu aplauze și salutat de președintele C. I. Istrati:

„V-ați scoborât prin voința voastră la București, între noi, de pe înălțimile frumoase și românești ale plaiurilor de la Năsăud. Acum, prin munca voastră, vă ridicați la punctul cel mai înalt pe care poate să vi-l prezinte cultura română, ocupând un scaun în mijlocul nostru. Bun venit noului și distinsului nostru coleg George Coșbuc. Aplauzele cu care ați fost primit v-au arătat, domnule coleg, bucuria pe care o are această instituțiune de a vă număra printre membrii ei.”


Răspunsul poetului:

„Îți mulțumesc întâi de toate d-tale, Domnule Președinte, pentru frumoasele cuvinte – mai frumoase, poate, decât le merit, – cu care ai avut bunăvoința să mă saluți și prin ele să mă iei oarecum de mână, ca să mă pui la rând pe brazda Academiei. Aceste cuvinte sunt pentru mine ca o punere de mâini pe capul meu, ca să scoboare asupra mea harul acelui spirit, care luminează li conduce opera Academiei … Vă mulțumesc și dv, d-lor Membri, că m-ați găsit vrednic să fiu părtaș în mijlocul d-voastră, ca să fiu și eu o părticică de suflet în sufletul cel mare al Academiei.”

La 24 februarie 1918, a aparut în revista Scena din București ultima poezie a lui George Coșbuc, Vulturul.

La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București.

”Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru …” spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut.

La moartea lui Coșbuc, Nicolae Iorga publică un necrolog pe care-l încheie cu următoarele cuvinte:

„Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanții din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al țării. Să lăsăm ca asupra frunții lui palide, acum liniștite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”


În ziarul Lumina, din București, Liviu Rebreanu publică, la 14 mai 1918, articolul George Coșbuc, afirmând printre altele:

Coșbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii românești. Ardelean a rămas toată viața. Până și în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi ședea bine. Aici în țară dragostea lui a fost pentru cele șase milioane de țărani. Simțea o fraternitate profundă cu dânșii … A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în inimații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc.”

20 septembrie, momente de amintit

20 septembrie 1347: Prima atestare documentară al orașului Baia Mare. Este regasita intr-un act emis de cancelaria regelui Ludovic I al Ungariei.

20 septembrie 1459: Prima mențiune documentară a cetății Bucureștilor, într-un hrisov al lui Vlad Țepeș redactat în slavonă. Atunci era limba oficială de cancelarie a Țării Românești.

20 septembrie 1702: A fost inaugurat Palatul de la Mogoșoaia. Conform pisaniei din foișorul de pe latura de răsărit a palatului.

1854: Incepe Războiul Crimeii, cu o victorie franco-britanică în bătălia de la Alma.

1876: Se naste, Alexandrina Cantacuzino, activist politic, filantrop, diplomată, feministă.

1896: Se naste, Scarlat Callimachi, poet, dramaturg și ziarist român, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi.

1913: Are loc primul meci oficial de rugby din România.

1920: Moare, Teodor Teodorescu, compozitor român.

1934: Se naste, Marian Hudac, actor român.

1934: Se naste, Sophia Loren, actriță italiană.

20 septembrie 1974: Este inaugurat oficial drumului național Transfăgărășan, magistrală cu o lungime de peste 90 km, situată la altitudinea de 2.040 m.

1982: A avut loc zborul inaugural al primului avion de pasageri produs în România, RomBac 1 – 11, în prezența oficialităților statului român.

1994: Moare, Damian Ureche, poet român.

1998: Moare, Ion Marinescu, actor român.

20 septembrie: Ziua Bucureștiului

by Kizzi

Please follow and like us:
follow subscribe - 20 septembrie 1866: Se naste, George Coșbuc1
en US Tweet - 20 septembrie 1866: Se naste, George Coșbuc 20
en US save - 20 septembrie 1866: Se naste, George Coșbuc20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PariPont
Citește articolul precedent:
om si animale - Necuvantatoare versus homosapiens
Necuvantatoare versus homosapiens

De cate ori vine vorba de lumea circului, imi vine in minte povestea lui Fram, ursul polar. Fara sa fi...

Închide