Nicopole - 25 septembrie 1396: Bătălia de la Nicopole

25 septembrie 1396: Bătălia de la Nicopole

Pe 25 septembrie 1396 a avut loc Bătălia de la Nicopole.

„La Nicopole, văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.”
– M. Eminescu, Scrisoarea III

Batalia de la Nicolope, numita si ultima ”cruciada” sau ”cruciada de la Nicopole” a avut loc între o armată aliată franco – valaho – maghiară și Imperiul Otoman, lângă fortăreața dunăreană Nicopole (Nikopol, Bulgaria).

Denumirea de ”cruciada de la Nicopole”, vine de la faptul ca are numeroase caracteristici ale „cruciadelor” Evului Mediu.

După victoria din bătălia de la Kosovo din 1389, otomanii au cucerit cea mai mare parte a Balcanilor Au redus teritoriul Imperiului Bizantin la regiunea din imediata vecinătate a orașului Constantinopol, care avea să fie cucerit în cele din urmă în 1453.

În 1393, țarul bulgar Ivan Șișman pierduse cetatea Nicopole în mâinile otomanilor.

Fratele lui, Ivan Stratismir, mai stăpânea încă Vidinul, dar era vasal al turcilor.

Frontiera dintre islam și creștinism a fost mutata încet spre nord spre Ungaria și Țara Românească.

În 1394, Papa Bonifaciu al IX-lea a proclamat organizarea unei noi cruciade împotriva turcilor.

În acele timpuri, Anglia și Franța se aflau într-o perioadă de acalmie a războiului de 100 de ani.

Richard al II-lea al Angliei și Charles al VI-lea al Franței și-au manifestat disponibilitatea pentru finanțarea în comun a unei noi cruciade. Francezii au purtat negocieri încă din 1393 cu Sigismund, regele Ungariei, pentru declanșarea unei cruciade comune.

Ioan de Nevers a organizat și condus o forță de aporximativ 10 000 de burgunzi și 1000 de englezi.

Li s-au mai adăugat cam 6000 de oameni din Palatinat, Bavaria și Nürnberg. Sigismund comanda o forță de aproximativ 60 000 de oameni.

Deși era ortodox, domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân, s-a alăturat de asemenea cu un corp de oaste la expediția cruciată.

La fel ca și în cazul Ungariei, Țara Românească era la acel moment la granița dintre creștinism și islamism.

Mircea cel Bătrân era familiarizat deja cu stratagemele otomanilor dupa ce a reusit să-l înfrângă pe sultanul Baiazid I în bătăliile de pe râul Argeș, de la Rovine și în cele pentru controlul Țării Cărvunei (1395).

Johann Schiltberger, un cruciat bavarez luat prizonier de turci la Nicopole, a descris în memoriile sale bătălia.

El amintește de neînțelegerile ivite între conducătorii cruciaților cu privire la tactica de urmat.

Mircea i-a cerut lui Sigismund să i se permită să execute o misiune de recunoaștere pentru evaluarea pozițiilor otomane și pentru alegerea tacticii potrivite.

Sigismund a fost de acord cu domnul valah. După ce cavaleria ușoară munteană și-a îndeplinit misiunea, Mircea cel Bătrân cerut să i se dea comanda asupra întregii aripi drepte cruciate, care să execute atacul din deschiderea bătăliei.

Sigismund a fost imediat de acord, dar propunearea lui Mircea a fost respinsă vehement de Jean de Nevers și alți cavaleri occidentali.

Jean de Nevers a preluat comanda forțelor reunite, cam 100 000 de luptători. A șpornit în marș spre Nicopole. Regiunea străbătută de armata cruciată a fost prădată, iar orașul Rahova a fost luat cu asalt și jefuit, iar locuitorii săi uciși sau luați prizonieri.

Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi.„
– M. Eminescu – Scrisoarea III

Nicopole era un oraș bine fortificat și bine aprovizionat, iar cruciații nu aveau mașini de asediu pentru a cuceri cetatea.

Cruciații au rămas în zonă, așteptând forțele otomane trimise pentru despresurarea Nicopolelui.

Sultanul Baiazid I era ocupat de asedierea Constantinopolului, dar și-a mobilizat armatele și a mărșăluit spre Nicopole.

Aliatul otomanilor, despotul Stefan Lazarević al Serbiei, s-a alăturat și, pe 24 septembrie, cei aproximativ 104 000 de soldați ai sultanului au ajuns în fața Nicopolelui.

Efectivele celor două armate erau aproximativ egale.

Baiazid I a avut avantajul de a primi informații despre mișcările trupelor cruciate de la Gian Galeazzo Visconti.

În ziua de 25 septembrie, ambele armate s-au pregătit pentu bătălie.

Înainte de bătălie, prizonierii luați de cruciați la Rahova au fost executați de francezi dintr-un motiv necunoscut.

Francezii și englezii formau avangarda.

Sigismund și-a împărțit trupele în trei: el comanda centrul, transilvănenii formau aripa dreaptă, iar muntenii conduși de Mircea cel Bătrân formau aripa stângă.

Baiazid și-a dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejată de o zonă de țepușe. Urmau unitățile principale de arcași și de ieniceri, iar corpul principal de oaste otoman și sârbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distanță de prima linie.

Cavaleriștii au atacat spre primele linii otomane, dar au fost nevoiți să descalece în fața liniei de țepușe.

Aici au început să smulgă țepușele din pământ. In acest timp s-au aflat sub tirul arcașilor turci. După ce au fost îndepărtate țepușele, cavalerii descălecați au trebuit să facă față atacului infanteriei de elită otomană – ienicerii.

Francezii au respins atacul infanteriei turce, căreia i-au provocat pierderi de aproximativ 10 000 de oameni.

Francezii au atacat și cavaleria turcă și au avut din nou succes, ucigând cam 5000 de turci.

Deși nu erau călare, cavalerii francezi au pornit urmărirea otomanilor care fugeau pe deal. În momentul în care au ajuns pe vârful dealului, francezii obosiți au descoperit grosul armatelor otomane, care așteptau să contraatace.

În faza următoare a luptei, francezii au fost înfrânți clar.

Amiralul Franței Jean de Vienne a fost ucis. Jean de Nevers, Enguerrand al VII-lea de Coucy și mareșalul Jean Le Maingre, au fost luați prizonieri.

Între timp, caii fără călăreți s-au reîntors în tabăra cruciată. Sigismund a atacat ca să-i sprijine pe cavalerii francezi și a dat piept cu forțele principale ale lui Baiazid pe creasta dealului.

Rezultatul luptei a fost indecis până în momentul în care au sosit trupele sârbești. Sigismund a fost convins de apropiații săi să se retragă.

Armata lui Hermann II of Cilli i-a ajutat pe Sigismund și cei din preajma sa să ajungă pe o corabie venețiană.

În aceeași după-amiază târziu, Stefan Lazarević a condus atacul aripii stângi otomane și a încercuit trupele lui Sigismund rămase fără apărare iar armata lui Sigismund s-a predat.

Bătălia de la Nicopole din 1396 a fixat, în istorie, reperele aşezării ulterioare a turcilor la sud de Dunăre.

Dezastrul de la Nicopole a descurajat pentru aproape 50 de ani orice încercare a creştinilor de a-şi uni eforturile pentru alungarea otomanilor din Europa. Greul luptelor a rămas pe seama statelor aflate în prima linie, Ungaria şi Ţările Române.

După victorie, Baiazid a desfiinţat statul bulgar de la Vidin. A confiscat moşiile bisericeşti şi boiereşti pe care le-a dăruit spahiilor.

A transformat cetăţile de pe malul drept al Dunării în puncte de sprijin pentru incursiunile de pradă la nordul Dunării.

Aceste măsuri, îndeosebi soarta moşiilor boiereşti, au consecinţe în Ţara Românească. Boierii îl părăsesc pe Vlad I si se alătura lui Mircea cel Bătrân, care îşi redobândeşte tronul.

Auzind despre reîntronarea vechiului său duşman şi de adeziunea în masă a boierilor la noua domnie, Baiazid se îndreaptă repede cu o oaste spre Dunăre, „împotriva ghiaurilor, pentru a nu li se da răgaz” să se organizeze.

A urmat un război al Ţării Româneşti împotriva turcilor pentru apărarea independenţei. Acesta s-a desfăşurat în cursul lunii septembrie sau octombrie 1397.

Mircea şi-a condus oastea la o nouă şi categorică victorie.

Alungind pe agresorul otoman din ţară, domnul a reluat de asemenea cetatea Turnu. Aici s-au instalat oştenii Ţării Româneşti, după mai bine de doi ani de schimbătoare stăpâniri străine.

„Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor”

25 septembrie, momente semnificative

25 septembrie 1559: Moare domnitorul Țării Românești Mircea Ciobanul.

1572: Rudolf al II-lea este încoronat rege al Ungariei și Croației.

1875: Se naste, Marta Trancu-Rainer, medic român, prima femeie chirurg din România.

1881: Se naste, Panait Cerna, poet român.

1950: La exact trei luni de la începerea războiului din Coreea, trupele Națiunilor Unite ocupa Seulul.

25 septembrie 1913: Se naste, Maria Tănase, interpretă de muzică populară românească.

1957: Central High School din Little Rock, Arkansas, devine școală mixtă, pentru albi și negri. A fost nevoie de intervenția US Army pentru ca localnicii să accepte integrarea rasială.

25 septembrie 1991: Mineriada din 1991. Minerii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa cu mai multe garnituri de tren, conduși de liderul lor sindical, Miron Cozma.

La sfârșitul zilei, la Palatul Cotroceni, Miron Cozma îi cere președintelui Ion Iliescu demiterea primului ministru Petre Roman în schimbul liniștii din capitală.

by Kizzi

Please follow and like us:
follow subscribe - 25 septembrie 1396: Bătălia de la Nicopole1
en US Tweet - 25 septembrie 1396: Bătălia de la Nicopole 20
en US save - 25 septembrie 1396: Bătălia de la Nicopole20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PariPont
Citește articolul precedent:
Semne de punctuatie - 24 septembrie, Ziua semnelor de punctuatie
24 septembrie, Ziua semnelor de punctuatie

Punctuația completă, așa cum se folosește astăzi, apare abia la începutul secolului al XIX-lea, mai întîi în cărțile tipărite în...

Închide