ion tuculescu - 27 iulie 1962: Moare, Ion Țuculescu, pictor român

27 iulie 1962: Moare, Ion Țuculescu, pictor român

27 iulie 1962: Moare, Ion Țuculescu, pictor român.

Ion Țuculescu a fost o personalitate complexă, biolog și medic. El s-a făcut cunoscut însă mai ales ca pictor.

Ion Țuculescu s-a născut la 19 mai 1910 la Craiova. A provenit dintr-o familie de intelectuali.

A urmat cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova, unde primește primele îndrumări de desen de la profesorul său Eugen Ciolac, de la care a aflat o parte din tainele picturii.

Prima expoziție la care a fost remarcată prezența „pictorului diletant Ion Țuculescu” este cea organizată în 1925, în sala de recepții a Palatului Administrativ al județului Dolj, alaturi de fratele sau.

Țuculescu se înscrie la Facultatea de Științe Naturale a Universității din București, pe care o va absolvi în 1936.

Paralel a frecventat și Facultatea de Medicină, obținând doctoratul în 1939 cu calificativul magna cum laude.

Deși se dedicase studiului, Ion Țuculescu continuă să picteze și are prima expoziție personală în 1938 în sala Ateneului Român din București.

Până în anul 1960 a participat la mai multe expoziții colective. A expus la Salonul Oficial în 1941 și 1945. A deschis șapte expoziții personale în clădirea Ateneului Român.

In 1943 se remarcă prin, ceea ce unii au definit ca un moment crucial al plasticii românești, lucrări tranșante și fără echivoc.

În acest an este trimis pe front ca medic. In anii de război, fiind medic militar a uimit prin devotament și abnegație.

Biologia a devenit celălalt pol al existenței sale în calitate de cercetător științific la Academia Română, zilele și nopțile împărțindu-le între paletă și microscop.

Pictura a învățat-o ca autodidact și distanța de la primele sale tablouri până la cele din epoca maturității a parcurs-o muncind cu înverșunare disperată.

În vara lui 1962 o boală neiertătoare îl doboară. Este înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica, în cavoul familiei Galaction.

„Am vrut să las oamenilor o operă plină de dragoste de viață – am vrut să calc peste toate tristețile, peste toate neliniștile sufletului meu, dar n-am putut. […] Ce aș putea spune oamenilor pentru a-i convinge că viața e frumoasă, veselă și fericită? Ca să fiu sincer, în viața de toate zilele nu mai pot trăi fericirea. Nu mai trăiesc decât în artă, în pictură și mai ales în muzică.”
—Ion Țuculescu în „Contemporanul” Nr. 8, din 1965

Postum, pictura lui Țuculescu a provocat o revelație uluitoare. Ion Tuculescu a fost o personalitate care a fost descoperita prea tarziu.

Tablourile sunt acum expuse în nenumărate expoziții organizate în țară și străinătate.

Pictura lui Țuculescu au o forță cromatică deosebita, culorile sale obligă însă să se vorbească mai curând despre magia decât despre violența lor.

Astfel încât nu este hazardat să se spună că avem de a face cu un „expresionist întârziat de extracție impresionistă”, oricât de paradoxal ar părea această afirmație. Wikipedia

Opera lui Țuculescu este produsul unic al unui artist original si care nu se poate incadra in nimic artificial. El este unul dintre cei mai mari pictori europeni ai epocii de după război.

„Pictura lui Țuculescu surprinde prin excepționala ei forță cromatică, prin insolitul raporturilor de culoare, prin intensitățile care ni se imprimă obsesiv pe retină.”
A. Baconsky, 1972

27 iulie, cele mai importante momente

1667: Se naste, Johann Bernoulli, matematician elvețian.

27 iulie 1793: Robespierre devine conducătorul „Comitetului Salvării Publice”.

El va organiza un regim de teroare urmărind să realizeze idealul său de democrație bazat pe virtute: „fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă”.

1794: Revoluția franceză. Maximilien Robespierre este arestat după ce a încurajat executarea a peste 17.000 de „dușmani ai Revoluției”.

1807: Constantin Ipsilanti devine domn pentru a treia oară în Țara Românească.

1824: Se naste, Alexandre Dumas–fiul, scriitor francez.

1830: Începutul celor „Trei zile glorioase” ale Revoluției din 1830.

Mare parte a populației pariziene s-a ridicat împotriva domniei lui Carol al X-lea, silindu-l să abdice.

1835: Se naste, Giosuè Carducci, poet, prozator și eseist italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1907).

27 iulie 1865: România adereaza la Convenția telegrafică internațională de la Paris, semnată la 17 mai 1865.

1877: Divizia 4 – Infanterie, comandată de colonelul Alexandru Anghelescu, începe deplasarea spre frontul din fața Plevnei.

1880: Bătălia de la Maiwand. Trupele britanice sunt învinse de către afganii conduși de Mohammed Ayub Khan în al Doilea Război Anglo-Afgan.

27 iulie 1890: Vincent van Gogh se împușcă și moare două zile mai târziu.

1921: Se naste, Eugen Coșeriu, lingvist român, stabilit în Germania.

1922: Se infiinteaza Uniunia Internaționala de Geografie.

1930: Se naste, Gheorghe Scripcă, scriitor român.

1940: Bugs Bunny debuteaza în desenul animat A Wild Hare.

1841:Se naste, Mihail Lermontov, poet, prozator și dramaturg rus.

1946: Se naste, Alexandru Tocilescu, regizor român de teatru.

1956: România a devenit membru al Organizatiei Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), fondată în 1945.

1974: Afacerea Watergate: Camera Reprezentanților a SUA decide punerea sub acuzare a președintelui Nixon.

1975: Se naste, Dan Coman, poet român.

1990: Parlamentul României a hotărât ca 1 decembrie să devină sărbătoare națională.

1996: La Jocurile Olimpice de la Atlanta, SUA, are loc un atentat cu bombă. Două peroane au fost ucise și 111 rănite.

Ziua Mondială a Cărților Vechi

carti vechi - 27 iulie 1962: Moare, Ion Țuculescu, pictor român

by Kizzi

Please follow and like us:
follow subscribe - 27 iulie 1962: Moare, Ion Țuculescu, pictor român1
en US Tweet - 27 iulie 1962: Moare, Ion Țuculescu, pictor român 20
en US save - 27 iulie 1962: Moare, Ion Țuculescu, pictor român20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PariPont
Citește articolul precedent:
115912043 2326843930957142 1833584849164868948 n - Gradina Botanica ''Alexandru Fatu'' Iasi - prima gradina botanica din Romania
Gradina Botanica ”Alexandru Fatu” Iasi – prima gradina botanica din Romania

Gradina Botanica ''Alexandru Fatu'' Iasi - prima gradina botanica din Romania „Fondand aceasta gradina mi-am propus a imbunatati salubritatea orasului...

Închide