Ziua educatiei

5 octombrie: Ziua profesorului

5 octombrie: Ziua profesorului, incepand cu 1994.

Ziua profesorului este destinată a fi ziua specială de apreciere a cadrelor didactice.

Din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Internațională a Profesorului să fie celebrată în fiecare an pe 5 octombrie.

UNESCO a ales această zi pentru celebrarea dascălilor din toată lumea.

Scopul este de a asigura îndeplinirea nevoilor educaţionale ale tuturor şcolarilor şi de a mobiliza sprijinul pentru profesori.

Profesorii au demonstrat că, dacă beneficiază de sprijin şi cursuri de formare, îşi sporesc abilităţile de adaptare a metodelor de predare la nevoile tuturor copiilor şi, în special, ale copiilor vulnerabili şi cu risc de abandon şi influenţează în mod substanţial participarea şi performanţa şcolară a acestora. ” UNICEF

Prin educaţie, profesorii sunt cei care le oferă tuturor copiilor şansa la o viaţă mai bună.

Le datorăm profesorilor pe langa recunoştinţa noastră, ajutorul nostru.

Ziua Profesorilor subliniază importanța și rolulul jucat de dascăli în întreaga lume, evidentiaza responsabilitatea pe care o poartă în educarea generațiilor viitoare.

Ziua profesorilor - 5 octombrie: Ziua profesorului

5 octombrie, momente de amintit

5 octombrie 1143: Regele Alfonso al VII-lea al Leónului a recunoscut Portugalia ca regat.

1712: Se naste, Francesco Guardi, pictor italian.

1793: În Franța a fost instituită era republicană.

1830: Moare, Dinicu Golescu, cărturar și memorialist român.

1864: Orașul indian Calcutta a fost distrus aproape în întregime de un ciclon. Au fost aproximativ 60 000 de morți.

1877: Se naste, Ștefan Petică, poet român.

1902: Se naste, Zaharia Stancu, poet, prozator și ziarist român.

1957: În urma unei lovituri de stat, Portugalia se proclamat republică.

by Kizzi

Please follow and like us:
follow subscribe - 5 octombrie: Ziua profesorului1
en US Tweet - 5 octombrie: Ziua profesorului 20
en US save - 5 octombrie: Ziua profesorului20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PariPont
Citește articolul precedent:
Ora de Parasutism
Ora de parasutism

Bula se inscrie la scoala de parasutism. Comandantul care ii antrena le organizeaza un salt undeva in Sahara. Instructorul ii...

Închide