Nicolae Tonitza - Nicolae Tonitza, mesagerul sentimentelor de revolta resemnata

Nicolae Tonitza, mesagerul sentimentelor de revolta resemnata

”Un artist, mai înainte de a produce, contemplă; contemplă timp îndelungat, contemplă cu smerenie natura care-l înconjură; viaţa care se agită în juru-i şi din care el face parte cu tot sufletul şi tot trupul lui.” Nicolae Tonitza

Nicolae Tonitza a fost considerat „Cel mai de seama pictor in viata” la începutul anilor 1930.

Nicolae Tonitza s-a nascut in 1886, la Barlad. A fost primul copil dintre cei cinci ai Anastasiei si ai lui Neculai Toniță.

Va merge la scoala primara de baieti din Barlad iar apoi urmeaza Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu”.

In 1901 realizeaza primele caricaturi politice in stilul lui Constantin Jiquidi.

In 1902 se inscrie la Școala Națională de bele-arte din Iasi unde este coleg cu Stefan Dimitrescu, cu care va ramane prieten pana la moartea acestuia.

M-am înscris la Şcoala de bele-arte din Iaşi, împotriva părinţilor. Aici am pierdut cinci ani de zile, învăţând să lustruiesc hârtia cu estompa, după ghipsuri antice, iar la natura vie să transpun pe pânză aceeaşi carnaţie de clisă rânceadă a aceluiaşi model murdar şi borţos: o ţigancă nenorocită, recrutată de directorul Şcolii din nu ştiu ce mahala suspectă – şi pe care o schingiuiau penibil în atelier, silind-o să ia poze clasice de Afrodită.” Nicolae Tonitza

In vara lui 1903 viziteaza Italia cu o excursie arheologica. Picteaza biserica din Grozesti, împreună cu colegii sai, in 1904.

In 1907, Nicolae Tonitza, este propus spre sanctionare alaturi de alti elevi de catre directorul școlii pentru instigare la rascoala țărănească.

Artistul alege sa se retraga de la examenul de diploma.

Pleaca la Munchen, in 1908, unde este admis la Academia regala bavareza de arte frumoase.

De-abia la Munchen mi-am dat seama de ceea ce înseamnă o scoala organizata si spornica. La Munchen am expus intaia oara cu prilejul expozitiei Kunstverein in onoarea lui Menzel.Laudele primite erau cat pe ce sa-mi suceasca mintile” mentiona artistul despre aceasta perioada.

In același an revistele „Furnica” si „Arta română” ii publica desene si caricaturi. Totodata, devine publicist la revista „Arta română”.

In 1909 calatoreste in Italia(Milano, Parma, Torino, Genova, Venetia, Florenta) si Franta. Ramane doi ani la Paris unde lucrează la atelierul pictorilor Edmond Aman-Jean si Pierre Laprode.

In 1910 atras fiind de grafica lui Daumier picteaza peisaje, portrete si compozitii.

Se intoarce in tara in 1911, intai la Bârlad si apoi la Iași unde ia parte la Expoziția „Tinerimii artistice”. In același an picteaza pictează biserica din Poieni.

In 1912 picteaza biserica din Scorteni. Devine absolvent al Școlii Naționale de Bele-arte. Obtine prin concurs certificatul de pictor bisericesc și își incepe serviciul militar la București.

Se căsătorește cu Ecaterina Climescu in 1913 si apoi este mobilizat la Barlad in timpul războiului Balcanic.

In același an il cunoaste pe Stefan Luchian

Acesta va reprezenta pentru Tonitza un model artistic si uman. Stefan Luchian l-a influentat, a fost indragit de artist, a fost admirat fiind un maestru spiritual (acesta a fost împiedicat de scleroza multipla sa picteze).

„I-am legat pensula de antebrațul mainii drepte(caci boala i-a luat vigoarea degetelor) si mana lui incepe sa se zbata nervos si stangaci pe suprafața panzei, si fata lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoșătoare. Rezonantele nebanuit de adanci, ale unui suflet, inca viu, m-au impresionat pana la lașitate. Am fugit din fata acelei schingiuiri voite si într-o camera alaturata, in urma perdelelor groase, am plans, plânsul sec al neputinței mele detestabile.

Pe Ştefan Luchian l-am găsit în pat. Odaia lui albă şi mare împărtăşea o linişte şi un parfum deprimant, de sanatoriu. Capul îi sta proptit între perne. Trupul acoperit de o cuvertură se bănuia schelet. Întreg cuprinsul odăii era stăpânit de capul lui. Ah! capul acela! Un cap enorm, cu unghiuri aspre de craniu, peste care pielea palid-arămie, devastată de variolă, se subtiliza, violet, în preajma orbitelor sinistre, pe fundul cărora licăreau hipnotic, doi ochi impresionanţi, ca două ţipete în noapte. Numai gura lui zâmbea blajin, sau părea că zâmbeşte necontenit. Au trecut o sută douăzeci de luni de când Ştefan stă ţintuit patului, cu faţa către cer şi mâinile pe piept în aşteptarea supremei dezlegări.” Nicolae Tonitza

Tonitza spunea ca Luchian este unul dintre cei patru pictori care l-au influentat pe langa Velasquez, Tizian di Haberann.

In 1914 este numit profesor suplinitor de desen la Liceul militar din Iasi. Pictează biserica din Netezesti. Tot in 1914 ilustreaza „Monografia orasului Iasi” de N.A. Bogdan. Se naste, Catrina, primul copil.

Devine redactor la ziarul Iasul in 1915, an in care se naste fiul sau Petru.

In 1916, după ce demisioneaza din funcția de profesor suplinitor, organizeaza alaturi de Stefan Dumitrescu o expoziție la București. In acelasi an, Nicolae Tonitza, este trimis pe front. La luptele de la Turtucaia este luat prizonier si trimis in lagărul de prizonieri de la Rirdjali, in Bulgaria.

Nicolae Tonitza 1 - Nicolae Tonitza, mesagerul sentimentelor de revolta resemnata
Odaia prizonierilor (Artmark)

Se întoarce la Iasi in 1918 iar in 1919 se muta la București.

Expune in 1920 cu Stefan Dimitrescu si prezinta tabloul Coada la paine.

Coada la paine - Nicolae Tonitza, mesagerul sentimentelor de revolta resemnata
Coada la paine – Nicolae Tonitza

In 1920 scrie cronici plastice in „Rampa” si „Luceafărul”.

Se muta la Valenii de Munte in 1921, colaboreaza cu „Adevărul Literar si Artistic, cu Rampa unde publica traduceri din Baudelaire.

Se angajează pe o perioadă scurta ca redactor la revista „Artele frumoase” in 1922 iar in 1923 picteaza la Techirghiol pe perioada verii.

In 1924 revine la București iar in 1925 scrie cronici plastice pentru Universul Literar si Lumea.

Intemeiaza in 1926 „Grupul celor patru”, alaturi de Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dumitrescu.

Organizeaza in 1926 numarul special al „Universului literar” consacrat lui Luchian. Din acest an participa la expozitiile anuale ale Grupului celor patru pana in anul 1934.

Ia parte in 1928 la inițiativa profesorului Constantin Vladescu si G. Murgu pentru a intemeia Academia de pictura si sculptura.

Intre anii 1930 si 1932 ilustreaza nuvela „Cumpana parintelui Teodosit” a lui Gala Galaction si picteaza biserica Sfântul Gheorghe Nou din Constanta. Organizeaza Expoziția Internationala a Copilului si ilustreaza cartea „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu.

In 1933 moare prietenul sau, Stefan Dumitrescu si preia catedra de pictura de la Academia de Arte Frumoase din Iasi, in locul acestuia.

In 1935 picteaza la Balcic, incepe schitului Schitului de la Durau.

Devine redactor al Academiei de Arte Frumoase din Iasi in 1937. In acelasi an primeste diploma de onoare la Expoziția Internationala de arta moderna si contemporană.

In 1938 au loc ultimele expozitii are grupului. Mai expun doar Sirato si Tonitza. Au loc si ultimele colaborări cu articole pentru Teatrul si Insemnari Iesene.

Se îmbolnăvește in 1939 si are ultimele incercari de a picta, la Sinaia, cu peisaje si flori.

Nicolae Tonitza, moare pe 26 februarie 1940.

”Se împlinesc taman 5 luni de zile de când zac. Asta a lovit cu plictis – mai ales că n-am voie să lucrez. Am alt necaz: sunt bâlbâit. Mi-i ruşine să dau ochii cu oamenii. Enervarea se dublează. Stau toată ziua în odaie de unul singur. Şi măsor podeaua cu paşi grăbiţi la deal şi la vale. Vremea se scurge încet – parc-ar fi de plumb… de plumb e şi lumina care pătrunde prin fereastră. Am impresia că încet…”

Ii scria n ultima lună de iulie din viața lui, în 1939, Nicolae Tonitza unei cunostinte.

În 1940, pe 26 februarie, la spitalul Colentina se stingea din viaţă, la numai 54 de ani, artistul considerat cel mai mare pictor român. Agravată în ultimul an, scleroza cerebrală de care suferea nu i-a mai lăsat nicio şansă.

Artistul Tonitza a stapanit atat arta condeiului cat si arta picturii. Totusi in articolul „Cronica plastica” aparut in 1920, Tonitza scris „intre literatura si plastica sta o prapastie” care reprezintă mijloacele de exprimare diferite dintre cele doua. Tonitza a reusit sa scrie despre pictură ceea ce nu putea picta si a pictat ceea ce nu a putut descrie prin cuvinte.

Un visător, preocupat de știrile zilei și de ce se întâmplă în lumea măcinată de conflicte, un spirit modern, dar unul care crede în reprelucrarea personală a tradiției, asa ramane Nicolae Tonitza pentru posteritate.

Peisajele și portretele de copil, naturile moarte și compozițiile sale impresioneaza printr-o factura de realism unic la noi.

Sursa cronologie: Colectia Pictori de geniu – Adevarul – 2009

Îmi este greu să recunosc sufletul poporului meu în cea mai mare parte din producţiile artistice contemporane. Mai puţin încă în acel stil arhitectonic românesc pe care-l vedem etalându-se, cu elefantină suficienţă, prin cetăţile noastre, mari şi mici. Românul, în firea lui – şi în arta lui – este vioi, spiritual şi sprinten. Arhitectura noastră naţională urbană este greoaie, pedantă şi boccie.” Nicolae Tonitza

Tonitza 855x1024 - Nicolae Tonitza, mesagerul sentimentelor de revolta resemnata

by Kizzi

Please follow and like us:
follow subscribe - Nicolae Tonitza, mesagerul sentimentelor de revolta resemnata1
en US Tweet - Nicolae Tonitza, mesagerul sentimentelor de revolta resemnata 20
en US save - Nicolae Tonitza, mesagerul sentimentelor de revolta resemnata20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PariPont
Citește articolul precedent:
ZIua navigatorilor - 25 iunie Ziua internationala a navigatorilor
25 iunie Ziua internationala a navigatorilor

Ziua navigatorului este o zi oficială a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi este marcată, anual, la 25 iunie. Este organizată...

Închide